Acvaplanarea, pericolul din spatele peliculei de apă

Apariția acestui fenomen duce la imposibilitatea controlării mașinii, prin urmare la posibile accidente. 

Sunt convins că atunci când ai șofat ultima dată pe ploaie ai nimerit într-o baltă mai adâncă și, pentru câteva miimi de secundă ai avut impresia că mașina merge în ce direcție vrea ea. Dacă cumva acele miimi de secundă s-au prelungit, atunci sigur ai făcut cunoștință cu acvaplanarea.

Ce e acvaplanarea? Este un fenomen care apare atunci când aveleopa pierde contactul cu suprafața de rulare (adică carosabilul) și rulează doar pe suprafața apei. Fenomenul de acvaplanare apare în momentul în care cantitata de apă dintre pneu și asfalt nu mai poate fi înlăturată. 

Pe scurt, profilul anvelopei, așa cum a fost el gândit de producător nu mai poate elimina apa. Apariția acestui fenomen duce la imposibilitatea controlării mașinii, prin urmare la posibile accidente. 


Foto: PIxabay.com

Care sunt elementele care pot crește apariția acestui fenomen? În primul rând o luăm cu lucrurile pe care tu, șoferul, le-ai putea verifica și, bineînțeles, evita. Fac referire la anvelope, și mai precis, la profilul și uzura lor. Cu cât adâncimea profilului pneului este mai mare, cu atât acesta va putea elimina o cantitate mai mare de apă, iar riscul apariției acvaplanării ar urma să scadă (atenție, nu dispare, ci doar scade). Și dacă tot am amintit de starea anvelopelor, nu uita că și presiunea din ele trebuie să fie cea recomandată de producător pentru ca fenomenul de acvaplanare să poată fi cât mai scăzut. De aceea, îți recomand, ca măcar o dată pe săptămână să verifici presiunea din anvelope. O poți face gratuit la stațiile de alimentare și, așa cum spun și specialiștii, acest lucru poate salva vieți. Pe a ta sau pe a celorlalți participanți la trafic. Dar despre cât de mult înseamnă să mergi cu presiunea corectă în anvelope vor discuta, probabil, într-un material viitor. 

Un al doilea lucru, pe care, bineînțeles, tot tu îl poți controla îl reprezintă viteza cu care te deplasezi. Cu cât mergi mai repede, cu atât riști ca apa în cantități mari să nu poată fi evacuată de anvelope și să ajungi să acvaplanezi. 

La final o să fac refeire la unul dintre lucrurile pe care tu ca șofer nu ai cum să îl controlezi în totalitate. Și mă refer la canttatea de apă de pe asfalt. În mod logic, o cantitate mare de apă va duce la favorizarea apariției fenomenului de acvaplanare. Iar dacă la cantitatea mare de apă de pe asfalt pui și anvelope tocite (cu un profil nu foarte adânc) și o viteză mare de deplsare, atunci acvaplanarea poate apărea rapid. 

Pentru a evita acest lucru, încearcă, pe cât posibil să nu traversezi în viteză zone pline cu apă. Nu doar pentru că poți acvaplana, ci și pentru că sub cantitatea mare de apă se pot afla gropi. Nu în ultimul rând, încearcă să nu stropești pietonii. 

În momentul în care apare acvaplanare, roțile vor aluneca pe pelicula de apă, iar direcția, accelerarea sau frânarea nu vor mai putea fi controlate. Mișcarea bruscă a volanului sau frânările violente nu fac decât să înrăutățească momentul și să te pună față în față cu situații și mai periculoase. Poți ajunge să derapezi necontrolat, iar la final chiar să produci un accident. Dacă simți că mașina plutește peste pelicula de apă, înseamnă că acvaplanarea a apărut, iar conform specialiștilor, tot ce poți face în acel moment este să nu bruschezi direcția și să ridici ușor piciorul de pe accelerație până când viteza de deplsarea scade, iar anvelopele reiau contactul cu asfaltul.