Audi a lansat noua generație A5 și S5 Cabrio

Audi a lansat noua generație A5 și S5 Cabrio

Acum câteva luni Audi a prezentat noua generație A5 Coupe.

Acum câteva săptămâni, nemții ne-au prezentat și versiunea Sportback a aceluiași model. Acum a venit rândul lui A5 Cabrio. Modelul producătorului german va fi expus în premieră internațională în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, eveniment care își deschide porțile la finalul lunii noiembrie.

Așa cum era de așteptat, producătorul german mizează pe același plafon soft-top și pentru noua generație A5 Cabrio. Conform comunicatului de presă emis de nemți, plafonul poate fi coborât în doar 15 secunde și poate fi ridicat în 18 secunde. Viteza maximă până la care poate fi realizată oricare dintre cele două operații este de 50 km/h.

Spre deosebire de vechea generație, noul A5 Cabrio este mai lung cu 47 de milimetri și are un ampatament de 2.765 de milimetri, cu 14 milimetri mai mult. În aceste condiții, spațiul pentru pasagerii din spate a crescut considerabil. Portbagajul măsoară și el 380 de litri, cu 60 de litri mai mult față de generația veche, iar capacul portbagajului este acționat electric. Interiorul lui Audi A5 Cabrio preia tot pachetul tehnologic de pe A5 Coupe. Modelul folosește instrumentarul de bord digital care vine cu ecranul 12,3 inchi.

De asemenea, sistemul de infotainment măsoară 8,3 inchi și oferă conexiune web, wi-fi și 10 GB de stocare. La toate acestea contribuie și un sistem audio semnat de Bang&Olufsen. Din punct de vedere dinamic, noua generație  Audi A5 Cabrio este ceva mai sportivă grație masei totale mai mici și a rigidității sporite. Sub capotă, Audi a pregătit aceleași motorizări pe care le găsim și sub capota lui A5 Coupe. Avem un 2.0 benzină de 252 de cai putere și două motoare diesel.

Primul are 2,0 litri și produce 190 de cai, iar cel de-al doilea are 3,0 litri și produce 218 cai putere. Ultimul, dar nu cel din urmă rămâne S5 Cabrio. Sub capota acestei versiuni se află unitatea de 3,0 litri benzină care produce 354 de cai putere. Cu ajutorul cutiei automate cu opt trepte și a tracțunii integrale quattro, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 5,1 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.