Nu cred că mai e nevoie să-ți spun eu asta, dar a venit toamna, iar odată cu acest anotimp scad binișor și temperaturile din termometre. Nu atât de mult încât să tragi plapuma groasă pe tine, dar nici nu mai e vreme de dormit în tricou și pantaloni scurți.
Dar nu despre accesorii de dormit ne-am adunat aici, ci pentru că vreau să-ți povestesc despre anvelope. Mai precis despre anvelopele de iarnă.
În România, legislația e cât se poate de clară în ceea ce privește obligativitatea instalării anvelopelor de iarnă. Ești obligat să le folosești pe drumuri acoperite cu gheață, polei sau zăpadă. Altfel, e fix alegerea ta cu ce îți încalți mașina iarna.
Totuși, eu nu mi-aș dori să respect doar legea, ci aș vrea să fiu și în siguranță, drept urmare, hai să ne uităm mai bine la sfaturile specialiștilor în anvelope. Că ei au studiat bine de tot situația și știu cum merg lucrurile.
Orice producător de anvelope - indiferent că e celebru sau mai puțin cunoscut - o să-ți indice schimbarea anvelopelor de vară cu cele de iarnă în momentul în care temperatura ambientală ajunge la 7 grade Celsius și mai jos. Sigur, nu te obligă nimeni să stai cu termometrul, însă dacă în casă dai drumul la centrală pe timpul nopții, atunci e clar că și mașina ta ar putea avea nevoie de anvelopele de iarnă.
De ce 7 grade Celsius? Îți răspund imediat. Compoziția din care sunt făcute anvelopele de vară a fost gândită pentru temperaturi mari. Ea lucrează cel mai bine când afară e cald și astfel oferă toate caracteristicile cu care a fost înzestrată anvelopa respectivă. La sub 7 grade Celsius, cauciucul - unul dintre componentele principale ale anvelopei - nu reacționează la fel dacă el a fost pus într-o anvelopă de vară. Pentru că pe o anvelopă de vară sunt folosite cauciucuri mai rigide. În schimb, pe anvelopele de iarnă, producătorii folosesc cauciucuri mai moi, iar asta înseamnă că se adaptează corect la temperaturile mici și oferă siguranța cu care au fost proiectate.
Ca să o spun altfel, nu-i nevoie ca afară să fie gheață, polei sau zăpadă ca să-ți pui anvelopele de iarnă, ci trebuie să ții neapărat cont de temperatură.
Sigur, regula schimbării anvelopelor nu se aplică și celor care au pe mașină montate all-season. Acele tipuri de anvelope au fost gândite și au în componența lor elemente care le fac sigur de folosit atât vara, cât și iarna. În mod cert, nu performează la capacitățile maxime ale unei anvelope dedicate, dar totuși asigură un grad ridicat de protecție pentru care au fost omologate. Și ca să n-ai probleme, nu uita ca pe anvelopele all-season pe care vrei să le folosești și iarna să ai însemnele M+S (adică Mud and Snow).
Foto - Pixabay