Ce este frâna de motor?

Sunt convins că dacă ai condus până acum pe drumuri virajate, la un moment dat ai văzut un panou pe care scria Folosiți frâna de motor. La școala de șoferi sigur ai auzit de frână de motor, deci ideea aceasta n-ar trebui să-ți fie străină.

Și totuși, ce e frâna de motor? Pe lângă pedala de frână - care face ca plăcuțele și saboții să oprească mașina, și pe lângă frâna de mână - cea pe care o folosești atunci când ieși din mașină după ce ai parcat - există și frâna de motor. E un mod extrem de eficient de a încetini mașina și se recomandă folosirea ei mai ales în sezonul de iarnă, atunci când suprafața de rulare poate fi alunecoasă, iar frânarea convențională (cu pedala) poate duce la destabilizarea mașinii și pierderea controlului acesteia.

Cum folosești frâna de motor? E simplu, atunci când vrei să încetinești fără să apeși pedala de frână, tot ce ai de făcut este să pui transmisia mașinii într-o treaptă inferioară și eliberarea accelerației și a ambreiajului într-un mod care să nu dezechilibreze mașina. Din 4 în 3. Sau din 4 în 2. Variațiuni pe aceeași temă. Ce se întâmplă în acel moment? Turația motorului va crește concomitent cu oprirea alimentării cu carburant. Iar acest lucru va duce la încetinirea mașinii.

Când folosești frâna de motor? Cel mai indicat ar fi s-o folosești ori de câte ori consideri că e mai eficientă. Spre exemplu, atunci când te pregătești să oprești la semafor, e suficient să treci transmisia din viteza a patra în viteza a doua, iar frânarea până la oprire s-o faci cu pedala. Sigur, în condiții de siguranță, nu doar pentru că așa ai citit tu pe internet că e mai eficient.

De asemenea, frâna de motor se recomandă atunci când șoferi pe suprafețe alunecoase sau pe coborâri. În loc să apeși pedala de frână, doar treci transmisia într-o treaptă inferioară și vei vedea că fie mașina va avea o viteză constantă, fie aceasta va încetini - în funcție de mai mulți factori.

În plus, frâna de motor poate fi singura modalitate de oprire în cazul în care restul sistemelor de frânare nu mai funcționează. Și aici mă gândesc la momentul în care pedala de frână sau frâna de mână nu mai au efect, iar tu trebuie să oprești cât mai rapid mașina. Ei bine, în acest caz, să știi să folosești frâna de motor poate face diferența dintre un accident și un eveniment fără incidente.

Foto - pixabay - https://pixabay.com/photos/shift-manual-car-gear-stick-868980/