Ce sunt Android Auto și Apple CarPlay

Tehnologia evoluează rapid în orice domeniu. Asta e cât se poate de evident. Iar sectorul auto nu iese din acest context. Așa se face că în ultimii ani au tot apărut o serie de sisteme și servicii care să ușureze și mai mult viața celui de la volan. De la cruise control-ul despre care ți-am vorbit în trecut, până la sistemele inteligente care frânează singure atunci când detectează un posibil accident. Toate acestea se datorează evoluției tehnologiei.

Dar de câțiva ani, pe lista echipamentelor mașinilor și-au făcut apariția două sisteme gândite exclusiv pentru sistemul multimedia al mașinii. Ele se numesc Apple CarPlay și Android Auto.

Sunt convins că ai auzit până acum despre ele. Ce fac aceste sisteme? Pe baza software-ului intergrat, sistemele transpun pe ecranul mașinii o imagine asemănătoare cu cea a telefonului tău mobil. Practic, o parte dintre aplicațiile pe care le-ai instalat pe smartphone pot fi folosite direct de pe ecranul mașinii.

Nu mai e nevoie să cauți în telefon, să deschizi aplicații și să te conectezi la bătrânul Bluetooth. Acum, totul se întâmplă în fața ta, la distanță de o simplă atingere a ecranului.

Apple CarPlay, după cum îi spune și numele, este serviciul dedicat celor cu telefoane produse de Apple, în timp ce Android Auto se adresează celor care folosesc telefoane cu sistem de operare Android.

Până nu de mult, cele două sisteme puteau fi accesate doar prin cablu. Practic, introducea un cablu într-un port USB, apoi îl conectai la telefon, și după aceea puteai folosi serviciul. Recent (să tot fie vreo 2 ani), Apple CarPlay și Android Auto sunt disponibile și wireless. Adică fără fir. Te conectezi la mașină și de fiecare dată când pornești motorul, în locul meniului specific fiecărui producător te vei trezi pe ecran cu aplicațiile telefonului tău. E simplu, e ușor și e mult mai sigur decât să stai să butonezi pe ecranul telefonului.

Recent, oficialii Apple au spun că vor să dezvolte și mai mult sistemul de operare pentru mașini. Ce au de gând să facă? Să introducă o serie de comenzi vocale pe care mașina să le execute. Putea să facă asta și până acum, doar că acele comenzi erau limitate. Ei bine, Apple spune că în viitorul nu foarte îndepărtat, sistemul CarPlay ar putea controla atât sistemul de încălzire al scaunelor (dacă mașina este echipată cu așa ceva), cât și sistemul de climatizare. Practic, tot ce vei avea de făcut va fi să-i spui lui Siri că îți este frig, iar asistentul va mări temperatura. Și viceversa.