Mani Gyenes urcă în clasamentul Dakar 2023

Săptămâna aceasta s-au desfășurat încă două etape din Dakar 2023. Mani Gyenes, riderul Autonet Motorcycle Team a reușit să le încheie cu succes și să urce atât în clasamentul general, până pe locul 30, dar și la categoria Rally 2, unde ocupă poziția 12.

După ziua liberă din 9 februarie, caravana Dakar a pornit din nou spre Golful Persic, cu etapa dintre Riyadh și Haradh. Cu o lungime totală de 687 de kilometri, dintre care 359 de probă specială, traseul a fost caracterizat de dune rapide, zone cu piatră și “râuri” temporare, cauzate de ploile recente din zonă.

A fost dificil pentru că, pe unele porțiuni, nivelul apei era atât de ridicat încât ajungea la motor. În rest, a fost bine pe dunele rapide, mi-a plăcut această secțiune a etapei,” a spus Mani Gyenes despre etapa cu numărul 9.

Etapa a zecea (Haradh – Shayabah) a început foarte devreme pentru motocicliștii din Dakar 2023. Mani Gyenes a părăsit bivuacul în jurul orei patru dimineața, având de parcurs 476 de kilometri de legătură, până la proba specială. Aceasta a măsurat 114 kilometri și a fost prima care s-a desfășurat în “Pătrimea Goală” – deșertul Rub al-Khali.

Ziua de azi a însemnat dune frumoase și navigație dificilă. Mai avem încă trei etape în această zonă, dintre care două sunt de maraton. Asta înseamnă că, la sfârșitul următoarei etape, nu vom putea să înlocuim anvelopele sau să facem reparații esențiale la motociclete,” a spus Mani Gyenes la sfârșitul etapei a 10-a.

Pentru riderul sătmărean al Autonet Motorcycle Team au mai rămas patru etape până la finish-ul din Dammam. Colegii și prietenii de la Autonet Import îl susțin și îl încurajează în continuare!