Rolul catalizatorului în mașină

Sunt convins că ai auzit până acum de termenul catalizator. E un termen pe care îl folosim pentru a descrie convertorul catalitic. Pentru că aceasta este definiția tehnică a unui catalizator.

Pentru a putea trece normele de poluare moderne, constructorii auto au fost nevoiți să introducă catalizatorul. Prima apariție a lui a avut loc prin anii '70, imediat după ce lumea a început să interzică benzina cu aditiv de plumb.

Convertorul catalitic are ca rol oprirea substanțelor nocive prin arderea aproape completă a gazelor de evacuare. E o definiție alambicată, dar o voi explica cât mai simplu cu putință.

În interiorul convertorului catalitic există o serie de substanțe care au ca scop dezvoltarea unor reacții chimice în momentul în care gazele de evacuare trec prin el.

Printr-o ardere aproape completă, acele substanțe nocive nu vor mai ajunge în atmosferă, iar fiecare dintre elementele chimice aflate într-un catalizator au un rol bine definit. Spre exemplu, rodiul dintr-un catalizator va transforma oxidul de azot într-un azot simplu, iar paladiul și platina vor accelera oxidarea hidrocarburilor nearse, rezultatul fiind aburul.

Pe țeava de evacuare vei observa apă și abur, iar aceste două componente sunt rezultatul reacțiilor chimice dintr-un catalizator. Am pomenit mai sus de platină: nu te gândi că într-un catalizator găsești grame întregi din acest metal prețios, așa că nu te apuca să scoți convertorul de pe mașină doar pentru a vinde acest metal.

Din cauza unei utilizări greșite a mașinii, dar și din cauza benzinei folosite, catalizatorul se poate înfunda. Cea mai corectă metodă pentru a curăța un catalizator este aceea în care începi să alimentezi cu o benzină cu cifră octanică cât mai mare, iar din când în când încerci o curățare, hai să-i zicem manuală. În afara orașului mergi cu o viteză ridicată (80-90 km/h) și schimbi treptele cât mai sus. Datorită presiunii ridicate și a căldurii degajate, impuritățile care s-au strâns de-a lungul timpului vor fi arse sau eliminate. Asta ar fi soluția în cazul în care catalizatorul nu este colmatat.

Dacă metoda nu funcționează, cel mai simplu ar fi să mergi într-un service care se ocupă cu curățarea catalizatoarelor. Înfundarea sau stricarea unui catalizator nu este un lucru comun, dar dacă se întâmplă și trebuie înlocuit, atunci ar trebui să știi că te așteaptă o cheltuială destul de mare. Desigur, poți merge pe un catalizator second-hand care poate costa de la 700 de lei în sus, în funcție de model, însă nimeni nu-ți va garanta funcționarea lui pe o perioadă îndelungată. A doua soluție, și cea mai scumpă, constă în cumpărarea unui catalizator nou, prețul acestuia fiind de peste 1.000 de euro.

Cum îți dai seama că s-a înfundat catalizatorul? În primul rând vei simți un miros chimic puternic în momentul în care pornești mașina. E ceva înțepător și n-ai cum să nu-l remarci. Totodată, este posibil ca motorul să nu stea la ralanti, iar consumul să crească. Sunt simptome care ar trebui să-ți dea de gândit. Nu în ultimul rând, senzorul check engine se va aprinde pentru a semnala problema catalizatorului.