Seat prezintă Leon Cupra facelift, rival în gama hothatch

Seat prezintă Leon Cupra facelift, rival în gama hothatch

Seat a așteptat câteva luni bune pentru a ne prezenta noul Leon Cupra facelift.

Din punct de vedere estetic, lucrurile sunt foarte clare. Noul Seat Leon Cupra facelift preia toate elementele de design pe care le-a văzut pe versiunea "civilă" Leon.

Ba mai mult, unele elemente de caroserie au fost modificate discret pentru a oferi un aer ceva mai sportiv. Amintim aici spoilere, pragurile laterale și eleronul discret poziționat pe hayon. Interiorul nu diferă foarte mult de cel de pe Leon facelift, model pe care l-am admirat în cadrul Salonului Auto de la Paris.

Aici, spaniolii au optat pentru mici îmbunătățiri cu tentă sportivă. Marea supriză are loc sub capotă. Aici, motorul de 2,0 litri TSI produce acum 300 de cai putere și 380 Nm, cu 10 cai putere și 30 Nm mai mult față de versiunea precedentă. Momentan, oficialii iberici încă nu au anunțat performanțele lui Seat Leon Cupra facelift.

În plus, versiunea break, denumită ST, este oferită împreună cu un sistem de tracțiune integrală. De asemenea, nu trebuie să uităm nici de trenul de rulare adaptiv și nici de diferențialul autoblocant față.